Persoane interesate

24 iunie 2013

O a doua sansa?!

"Eu nu cred în a doua şansă. Cred că cei care te rănesc o dată o vor face şi a doua oară atâta timp cât le dai ocazia. Nu cred în a doua şansă şi cu toate aceasta de multe ori ajung să o ofer, pentru că oricât de cerebrală aş fi ca om, raţiunea nu are nicio şansă în fata afectului. Şi de multe ori nu îi iertăm pe cei care ne-au greşit, ci doar ne mai acordăm nouă şansă de a încerca încă o dată în numele unor momente frumoase din trecut, pentru că suntem naivi în speranţa că le-am mai putea trăi încă o dată. Dar există oameni care te rănesc atât de tare, încât pur şi simplu pe ei nu vrei să îi mai ai în preajmă. Lor pur simplu nu poţi să le mai dai ocazia să te lovească din nou; spui că nu îi urăşti, nu le porţi resentimente, eviţi pe cât posibil să vă întâlniţi, iar dacă îi întâlneşti pe stradă poţi să le zici “bună” din politeţe după care întorci capul pentru că nu îi mai poţi privi, însă singurul lucru pe care îl doreşti de la ei este să stea cât mai departe de tine. Dacă ai avea ocazia să le faci rău, nu le-ai face, dacă ţi s-ar oferi şansa să le întorci loviturile, nu ai lua-o. Tot ce vrei e… nimic. Paradoxal, ajungi să fii implacabil tocmai cu cei care cândva au însemnat cel mai mult pentru tine. De ce? Nu ştiu. Poate că asemenea celor supuşi la chinuri groaznice ajungi în cele din urmă să fii nepăsător pentru că nu ar fi posibil să ţi se facă un rău mai mare, poate că ai fost lovit atât de tare încât ţi-a amorţit sensibilitatea, iar întâlnirea cu cei care ţi-au greşit cândva nu îţi mai provoacă acum nici măcar o tresărire. Poate…Sunt oameni care se exteriorizează, care vorbesc, ţipă, lovesc, oameni care bat cu pumnul în masă şi dau din picioare, cei care azi îşi strigă durerea în gura mare fără nicio reţinere pentru că asta îi vindecă, iar mâine îşi spun zâmbind amar “Ei, şi ce dacă?” şi sunt pregătiţi să meargă mai departe. Dar oricât de zen ai fi, vine momentul în care pur şi simplu nu mai ai putere să faci asta, când în blocaj emoţional durerea devine oboseala şi apatie, iar unica opţiune care îţi mai rămâne este să pleci pentru ca asta e singurul lucru uman pe care îl mai poţi face pentru tine. Treci podul, după care îi dai foc, te ridici şi te duci unde vezi cu ochii fără să mai laşi vreo cale de întoarcere. Există, însă, oameni pe care de acum nu pot să îi mai priveşti în ochi, pentru că ai trecut podul purtând bagaje grele după tine. “Iert, dar nu uit” – astea sunt cuvintele amare pe care ni le spunem după fiecare trântă pe care o luăm, convinşi că neuitarea inseamnă maturitate şi că dacă aruncăm la îngrămădeală în traistă toate relele care ni s-au făcut şi le purtam cu noi la fiecare pas în lume, atunci nimeni nu are cum să ne mai atingă vreodată. Asta ne spunem, convinşi că nu am pus nimic la suflet, ci doar am adăugat încă o lecţie învăţată din cartea vieţii, fără să ne dăm seama că strângem în inima noastră atâtea vechituri, încât într-o zi n-o să mai putem deschide uşa să poftim pe cineva acolo. Oare ierţi cu adevărat, dacă nu poţi să uiţi? Cum poţi să spui că ai iertat, dacă nu eşti în stare să te mai uiţi la omul acela ca înainte, dacă duci cu tine neuitarea la fel cum un deţinut poartă un lanţ cu bilă, condamnat să nu se mişte niciodată din loc? Şi de ce ai spera la un nou început când ştii că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel? E ciudat să te întâlneşti cu cei care au făcut parte din viaţa ta la un moment dat şi să îi priveşti acum ca pe străini. Te întrebi când şi de ce, încerci să-ţi dai seama cum s-a ajuns aici şi ce ai fi putut face altfel. Chiar poţi să ierţi, dacă nu uiţi? Şi mai ales, eşti un om rău pentru că nu poţi să uiţi?" (http://journalulevei.wordpress.com/)


Personal, nu cred ca poti uita momentele dureroase si ranile provocate. Poti uita orice alte lucruri care ti se intampla, dar momentele in care lumea ti s-a intors cu susul in jos cu siguranta nu le uiti niciodata. Reusesti la un moment dat sa le ascunzi bine in sufletul tau si sa nu iti mai amintesti in fiecare zi de ele, dar inevitabil, necontrolat, se mai iveste cate-un lucru nesemnificativ care-ti reaminteste si rascoleste durerile.
A doua șansă înseamnă sigur reeditarea primei povești..  In cazul in care nu apare cineva nou, e bun/a si fostul/fosta.  De ce ei? Pentru ca un partener nou inseamna "munca" - munca de cunoastere, de negociere, rabdare, de creare a intimitatii.. si acum sincer? Cine e prost sa amane recompensa rapida?
Totusi.. e ca si cum ai reciti o carte, al carui final il cunosti deja.
Religia spune că iertarea e calea spre echilibru sufletesc. Dacă ierți pe cineva nu îi faci un bine neapărat, îți faci un bine ție. Numai uitând poți să oprești conflictul interior și să-ți găsești liniștea. Nu cred ca un om care nu poate ierta e rau, dar in schimb il cred nefericit.

Ca să ierți cu adevărat trebuie să uiți. 

Unii merg pe ideea ca 'oamenii nu se schimba, ci pur si simplu nu se schimba'.. Eu cred ca doar momentele cu impact major in viata unui om, il fac sa se schimbe.. in bine sau in rau.. Experientele te schimba si desi unii spun ca nu.. ca ei sunt la fel in ciuda obstacolelor sau schimbarilor de care au avut parte, as zice mai degraba ca se ignora pe ei si sufletul lor!
Cand persoanele nepotrivite pleaca din viata ta.. lucrurile bune incep sa se intample! Cu siguranta trebuie sa fie un adevar si in asta..

Imi doresc sa inchei in acelasi stil in care am inceput aceasta postare :) :
"Inainte credeam ca razbunarea pentru tristetile trecutului este intoarcerea oamenilor care nu ma iubisera sufficient si, oricat de straniu imi pare acum, mi s-a intamplat la un moment dat. Tarziu si inutil, pentru a-mi dovedi ca singura razbunare de care aveam nevoie era doar propria-mi fericire. Pe ea am gasit-o in alta parte, fara niciun travaliu, doar traind frumos, cultivandu-mi linistea si iertand-o pe fata copilaroasa care n-a stiut sau n-a izbutit sa aiba grija cum trebuie de inima ei. Cand iti vezi de drumul tau, urmele iubirilor se sterg singure, pana cand nu mai ramane decat ceea ce a fost bun, Ierti ce-a fost de iertat, uiti ce-a fost de uitat, pastrezi doar ce-a fost de iubit." - (http://aleplumb.wordpress.com/