Persoane interesate

24 iunie 2013

O a doua sansa?!

"Eu nu cred în a doua şansă. Cred că cei care te rănesc o dată o vor face şi a doua oară atâta timp cât le dai ocazia. Nu cred în a doua şansă şi cu toate aceasta de multe ori ajung să o ofer, pentru că oricât de cerebrală aş fi ca om, raţiunea nu are nicio şansă în fata afectului. Şi de multe ori nu îi iertăm pe cei care ne-au greşit, ci doar ne mai acordăm nouă şansă de a încerca încă o dată în numele unor momente frumoase din trecut, pentru că suntem naivi în speranţa că le-am mai putea trăi încă o dată. Dar există oameni care te rănesc atât de tare, încât pur şi simplu pe ei nu vrei să îi mai ai în preajmă. Lor pur simplu nu poţi să le mai dai ocazia să te lovească din nou; spui că nu îi urăşti, nu le porţi resentimente, eviţi pe cât posibil să vă întâlniţi, iar dacă îi întâlneşti pe stradă poţi să le zici “bună” din politeţe după care întorci capul pentru că nu îi mai poţi privi, însă singurul lucru pe care îl doreşti de la ei este să stea cât mai departe de tine. Dacă ai avea ocazia să le faci rău, nu le-ai face, dacă ţi s-ar oferi şansa să le întorci loviturile, nu ai lua-o. Tot ce vrei e… nimic. Paradoxal, ajungi să fii implacabil tocmai cu cei care cândva au însemnat cel mai mult pentru tine. De ce? Nu ştiu. Poate că asemenea celor supuşi la chinuri groaznice ajungi în cele din urmă să fii nepăsător pentru că nu ar fi posibil să ţi se facă un rău mai mare, poate că ai fost lovit atât de tare încât ţi-a amorţit sensibilitatea, iar întâlnirea cu cei care ţi-au greşit cândva nu îţi mai provoacă acum nici măcar o tresărire. Poate…Sunt oameni care se exteriorizează, care vorbesc, ţipă, lovesc, oameni care bat cu pumnul în masă şi dau din picioare, cei care azi îşi strigă durerea în gura mare fără nicio reţinere pentru că asta îi vindecă, iar mâine îşi spun zâmbind amar “Ei, şi ce dacă?” şi sunt pregătiţi să meargă mai departe. Dar oricât de zen ai fi, vine momentul în care pur şi simplu nu mai ai putere să faci asta, când în blocaj emoţional durerea devine oboseala şi apatie, iar unica opţiune care îţi mai rămâne este să pleci pentru ca asta e singurul lucru uman pe care îl mai poţi face pentru tine. Treci podul, după care îi dai foc, te ridici şi te duci unde vezi cu ochii fără să mai laşi vreo cale de întoarcere. Există, însă, oameni pe care de acum nu pot să îi mai priveşti în ochi, pentru că ai trecut podul purtând bagaje grele după tine. “Iert, dar nu uit” – astea sunt cuvintele amare pe care ni le spunem după fiecare trântă pe care o luăm, convinşi că neuitarea inseamnă maturitate şi că dacă aruncăm la îngrămădeală în traistă toate relele care ni s-au făcut şi le purtam cu noi la fiecare pas în lume, atunci nimeni nu are cum să ne mai atingă vreodată. Asta ne spunem, convinşi că nu am pus nimic la suflet, ci doar am adăugat încă o lecţie învăţată din cartea vieţii, fără să ne dăm seama că strângem în inima noastră atâtea vechituri, încât într-o zi n-o să mai putem deschide uşa să poftim pe cineva acolo. Oare ierţi cu adevărat, dacă nu poţi să uiţi? Cum poţi să spui că ai iertat, dacă nu eşti în stare să te mai uiţi la omul acela ca înainte, dacă duci cu tine neuitarea la fel cum un deţinut poartă un lanţ cu bilă, condamnat să nu se mişte niciodată din loc? Şi de ce ai spera la un nou început când ştii că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel? E ciudat să te întâlneşti cu cei care au făcut parte din viaţa ta la un moment dat şi să îi priveşti acum ca pe străini. Te întrebi când şi de ce, încerci să-ţi dai seama cum s-a ajuns aici şi ce ai fi putut face altfel. Chiar poţi să ierţi, dacă nu uiţi? Şi mai ales, eşti un om rău pentru că nu poţi să uiţi?" (http://journalulevei.wordpress.com/)


Personal, nu cred ca poti uita momentele dureroase si ranile provocate. Poti uita orice alte lucruri care ti se intampla, dar momentele in care lumea ti s-a intors cu susul in jos cu siguranta nu le uiti niciodata. Reusesti la un moment dat sa le ascunzi bine in sufletul tau si sa nu iti mai amintesti in fiecare zi de ele, dar inevitabil, necontrolat, se mai iveste cate-un lucru nesemnificativ care-ti reaminteste si rascoleste durerile.
A doua șansă înseamnă sigur reeditarea primei povești..  In cazul in care nu apare cineva nou, e bun/a si fostul/fosta.  De ce ei? Pentru ca un partener nou inseamna "munca" - munca de cunoastere, de negociere, rabdare, de creare a intimitatii.. si acum sincer? Cine e prost sa amane recompensa rapida?
Totusi.. e ca si cum ai reciti o carte, al carui final il cunosti deja.
Religia spune că iertarea e calea spre echilibru sufletesc. Dacă ierți pe cineva nu îi faci un bine neapărat, îți faci un bine ție. Numai uitând poți să oprești conflictul interior și să-ți găsești liniștea. Nu cred ca un om care nu poate ierta e rau, dar in schimb il cred nefericit.

Ca să ierți cu adevărat trebuie să uiți. 

Unii merg pe ideea ca 'oamenii nu se schimba, ci pur si simplu nu se schimba'.. Eu cred ca doar momentele cu impact major in viata unui om, il fac sa se schimbe.. in bine sau in rau.. Experientele te schimba si desi unii spun ca nu.. ca ei sunt la fel in ciuda obstacolelor sau schimbarilor de care au avut parte, as zice mai degraba ca se ignora pe ei si sufletul lor!
Cand persoanele nepotrivite pleaca din viata ta.. lucrurile bune incep sa se intample! Cu siguranta trebuie sa fie un adevar si in asta..

Imi doresc sa inchei in acelasi stil in care am inceput aceasta postare :) :
"Inainte credeam ca razbunarea pentru tristetile trecutului este intoarcerea oamenilor care nu ma iubisera sufficient si, oricat de straniu imi pare acum, mi s-a intamplat la un moment dat. Tarziu si inutil, pentru a-mi dovedi ca singura razbunare de care aveam nevoie era doar propria-mi fericire. Pe ea am gasit-o in alta parte, fara niciun travaliu, doar traind frumos, cultivandu-mi linistea si iertand-o pe fata copilaroasa care n-a stiut sau n-a izbutit sa aiba grija cum trebuie de inima ei. Cand iti vezi de drumul tau, urmele iubirilor se sterg singure, pana cand nu mai ramane decat ceea ce a fost bun, Ierti ce-a fost de iertat, uiti ce-a fost de uitat, pastrezi doar ce-a fost de iubit." - (http://aleplumb.wordpress.com/

3 aprilie 2013

Liebe Munchen

Prima data in Munchen! ...si am atatea idei in acest moment ca mi-e frica sa nu pierd vreuna.
As putea scrie o carte cu cate am vazut.. si cate am concluzionat!
Incidente mai putin placute nu am avut... decat unul, pe care nici macar nu vreau sa-l iau in calcul, ca deh! fiecare tara are "uscaturile" ei.
In rest numai de bine! Cine a zis ca nemtii sunt oameni reci si neprietenosi? Eu am ramas placut impresionata de zambetele lor largi.. si de "umorul bavarez"  al unei chelnerite pusa numai pe glume din centrul Munchenului! V-o recomand si voua la - Zum Franziskaner  :)
Cei mai buni carnati/carnaciori fur immer und ewig :) i-am mancat in acest oras! Impreuna cu covrigii lor calzi nelipsiti :) Si acum ma gandesc la ei.. Bere, nu am servit, in schimb eu sunt setata cand ajung in tari precum Germania sau Austria pe sucul de mere, asa ca m-am ales cu unul delicios, savurat din plin :)
Şi dacă tot suntem la capitolul mâncat, vă recomand Hofbraeuhaus Munchen, cea mai veche berarie din oras, unde se canta muzica traditionala bavareza.
Noi am ajuns acolo chiar in duminica Pastelui si ne-am simtit.. ca la nunta :) Cireasa pe tort a fost pusa atunci cand, muzicantii i-au urat instrumental "La multi ani", unui turist ce-si sarbatorea ziua de nastere.. si cateva sute de persoane aplaudau momentul!

Guten Appetit:


Gut! In timp ce "savurati" aceste bunatati :),  eu voi scrie in continuare cate ceva..
Dupa o masa copioasa.. o plimbare sanatoasa! Asa ca, am luat-o la pas.. si am facut kilometri intregi pe jos, de si acum ma dor picioarele, dar imi placeee.. Sa tot ai genul asta de dureri! Am facut o plimbare (prin ploaie ce-i drept, dar chiar nu conteaza acest lucru cand ai atatea de vazut) in centrul orasului, prin Marienplatz, unde nu reuseam sa ma hotarasc care dintre cele doua primarii imi place mai mult :)
Foarte frumos! Si evident, printre zecile de magazine de haine/accesorii etc, care mai de care mai simandicoase, ce te "chemau" sa le "vizitezi" doar vazand vitrinele, am descoperit si preferatul meu - cel putin ca si prezentare, eu m-am indragostit! Ludwig Beck-Munich


Muuuuuuuuuuulti turisti! Foarte multi! Pentru noi, era un weekend as zice obisnuit... dar pentru ei era Sarbatoarea Pastelui! Si a fost tare frumos sa ajung in catolicism, exact de Pasti, intr-o biserica a lor!
In plus, e atat de interesant, cred ca nu exista turist care sa nu incerce sa ghiceasca originile celorlalti - dupa vorba, dupa port! Si tocmai ce mi-am dat seama ..unul dintre turistii intalniti la castel, in pantaloni scurti la 3 grade, precis era englez :)
Da! Unul dintre locurile de pe lista mea,  in care imi doream nespus de mult sa ajung, tocmai a fost bifat :)
Neuschwanstein-Castle! Peste 1,3 milioane de turiști îl viziteaza anual si nu degeaba acest castel a fost sursa de inspiratie pentru Castelul Frumoasei din Padurea Adormita din Disneyland! Este un must see! Merita cu adevarat!


In drum spre castel am intalnit si doi romani muncitori, foarte draguti cu noi, care ne-au servit cu niste gogosi delicioase :) Danke schon!

Pentru ca "in grup" am avut si cateva personaje de sex masculin, a fost necesar sa avem si cateva activitati "baietoase" de care m-am bucurat din plin si eu! 
Bmw Welt und Museum  si Allianz Arena - stadionul  echipei de fotbal FC Bayern Munchen.
Despre Muzeul BMW nu stiam mai nimic, nici nu citisem inainte despre el. Doar stiam ca este unul dintre multele si interesantele obiective turistice care nu trebuie ratate daca ajungi la Munchen.


Cladirea in care se afla acest muzeu este deosebita, cu o arhitectura care te impresioneaza inca de la inceput. Daca initial numele nu mi-a spus mai nimic, acum stiu, simt si sunt sigura ca nu am sa uit niciodata acest loc. Nu cred ca as putea descrie prea bine in cuvinte ce am trait acolo. Numai cei care au fost acolo pot intelege mai bine, deoarece sunt convinsa ca nu exista cineva care a spus dupa ce a vizitat muzeul - ,"nu mi-a placut".

Cateva poze bonus: 

M-am intors in tara si primul lucru pe care l-am auzit a fost claxonul taximetristului, in drum spre sala de fitness.. Claxona si el.. si apoi in replica.. claxonau si ceilalti! Am impresia ca e un fel de limbaj doar al lor in care singurele cuvinte pe care le intelegeam erau niste... "ceva cu sfinti si mame"!

Am avut un weekend prelungit, foarte reusit! Am realizat inca o data ce inseamna o tara civilizata, in care ordinea si disciplina inseamna NORMAL, cu o mentalitate la care noi probabil doar putem.. sa visam!

Liebe Munich... bis bald!

29 martie 2013

Placere vinovata?!

...I'm back! :) 
Am fost "certata"! Nu am mai scris de vreo 3 luni nimic, din diferite motive, mai mult sau mai putin semnificative...si, mi-a lipsit!
Si azi imi trec cateva lucruri prin minte, asa ca, mi le voi "nota" aici. Poate ca ...exista si altii care impartasesc acelasi sentiment :)
      Plec pentru un weekend prelungit, peste hotare.. Mai precis, in Munchen! Nu era relevanta destinatia, dar am tinut sa o precizez tocmai pentru ca ...probabil "din cauza ei" scriu acum :) Si ma "lupt" azi cu niste sentimente contradictorii, o combinatie de entuziasm/nerabdare/bucurie cu o stare de vinovatie/dezamagire si dezgust!
        Ma simt vinovata ca ma simt atat de bine de fiecare data cand plec din tara! Ma simt vinovata ca ma bucur!
       Scriam anul trecut, legat de data de 1 Decembrie, cand eram plecata din tara, ca mi-e dor de "ea".. Si chiar imi era! Ziua de 1 Decembrie e o stare! Cel putin mie, imi da un sentiment aparte, iar faptul ca nu eram aici... m-a facut sa simt ca... imi lipsea! Si sunt constienta ca imi va lipsi, de fiecare data cand voi fi in alta parte... Dar, cineva :) mi-a deschis ochii spunandu-mi asa: "Tot timpul iti va lipsi ceva, daca vei pleca... dar cel mai trist e ca iti va lipsi si daca ramai!"! Ooops! Da! Cat adevar.. 
      Si parca ma simt deja mai bine! Parca nu ma mai simt atat de vinovata, atat de nemultumita de tot ce se intampla aici.. Ma intreb, la intoarcere, ce sentiment ma va incerca? Probabil, acelasi de fiecare data.. stanga-mprejur! 
        Imi place sa calatoresc, dar cui nu? Imi place atmosfera de "calatorie", emotiile, noile descoperiri si de fiecare data parca ma intorc cu forte noi. E atat de interesant sa-i spui unui localnic "Buna ziua" sau "Multumesc" in limba lui si sa-l vezi zambind apoi :)
        Fiecare "iesire" imi confirma ca sufletul ne este format din întâlnirile semnificative de care am avut parte în viaţă, de timpul de calitate petrecut cu alte suflete la fel cu ale noastre.
Asa ca indiferent de ce simt in acest moment, sunt sigura ca voi avea ce povesti la intoarcere!
Azi, va spun: Bis bald! :)
 
Voi cum simtiti?