Persoane interesate

12 septembrie 2012

Provincia...in capitala!



Back in town! Dupa weekendul prelungit petrecut in Bucuresti, reintoarsa  inapoi in provincie, simt ca pot sa respir din nou.. :) 
Am scris provincie pentru ca pentru unii bucureşteni, si Parisul înseamnă provincie...
Pe langa zborul cu avionul, intotdeauna palpitant.. si care de fiecare data ma face sa ma gandesc la toti cei pe care ii iubesc.. am avut parte de experiente palpitante si la "nivelul solului" :)
Inca o data am realizat ca cei din capitala au un ritm de viata prea alert pentru noi cei aflati in celelalte zone ale tarii (cel putin pentru mine, desi traiesc intr-unul dintre cele mai mari orase din tara).. Cred ca ei imbatranesc mai repede cu 10 ani decat noi..

Cel mai amuzant pentru mine a fost momentul in care, printre alte povestioare, le explicasem unor prieteni, ca la noi lumea sta la coada frumos si asteapta sa urce pe rand in mijloacele de transport in comun.. Pentru ei, acest lucru era intr-un fel, cam de domeniul fantasticului
! Mi-am dat seama de acest lucru dupa ce i-am vazut razand intr-un fel ciudat.. Defapt cred ca era un fel de “rasoplans”!
Si daca stau sa ma gandesc, pe buna dreptate.. in conditiile in care “claxonatul este la ordinea secundei”.. iar pe cele 3 benzi pe sens ale bulevardelor circula 5-6 masini.. In Bucuresti daca nu ai “doza de tupeu” la tine, risti sa faci “atac de panica” precum MOI.. O panica provocata de modul de sofat putin prea agresiv, al tuturor.. Parca niciodata nu am “indragit” mai mult centura de siguranta...
Referitor la partea de distractie sau cum iti poti petrece timpul liber, recunosc, capitala iti ofera muuuuulte variante.. Unele as spune extraordinare.. altele de-o depravare cum nu am vazut nicaieri in viata mea.. 
Citez: " -Lele, de...pornografie auzit-ai de când eşti? -Eu nu, dar moşneagul ştie, c-a fost des prin Bucureşti..."
Si in plus, sunt atat de norocosi.. marea si muntele atat de aproape de ei.. (pentru asta, recunosc ca sunt putin invidioasa :))
De aceea am profitat, si am ajuns si eu o zi la maaaare.. Intamplator as spune.. cu hainele de pe mine.. si atat! :) Si am cantat: "Cu talpile goale.. pe nisip la mare!" Iubesc marea!
Cu toate ca au fost 3 zile pline, in care am facut atatea lucruri frumoase si am vizitat cateva locuri superbe, repet faptul ca nu cred ca as putea trai in Bucuresti.. Cineva imi spunea mai demult ca acolo " totul se misca ".. Da, e adevarat, dar parca se misca prea repede pentru stilul meu :) Desi, totul tine de obisnuinta.. si cu siguranta de nivelul de adaptabilitate al fiecaruia.. Deci mai bine nu mai spun nimic! :)
Totusi.. ajungand inapoi in orasul natal.. parca totul e aerisit, liber.. si parca nimic nu mai e iritant.. parca nu mai e aglomeratie  nicaieri.. sau oare nu o mai vad eu? :)


   " Avem o ţară ca-n poveşti,
     Vestită-n toată omenirea,
     Cu capitala-n Bucureşti
     Şi capitalul... nicăierea." 

                                             ...cam asa ceva!

5 septembrie 2012

Directia... ipocrizie!


"Nu exista ceva mai imoral decat purtarea acelora care cauta sa apara ca oameni de treaba, 
tocmai atunci cand sunt mai necinstiti." Cicero


Astazi, mai mult ca oricand m-am gandit la un anumit fel de comportament, de care recunosc m-am lovit de cateva ori pana acum, in mod direct.. Despre ipocrizie vreau sa vorbesc.. Cea care nu are reguli si nu tine cont de niciun fel de principii.. Nu cred ca exista categorii sau tipologii de ipocriti.. ci ipocrit pur si simplu!
Partea proasta e ca suntem inconjurati de atatia "adepti" incat am ajuns sa cred ca defapt eu sunt problema.. Ma simt sufocata si in acelasi timp o inadaptata la acest mod de a trai.. pentru ca este un mod de viata..
Oamenii ipocriti sunt peste tot.. Cand crezi ca tocmai ai scapat de unul.. dai peste altul... Cel mai mult imi plac cei care se cred impecabili.. Cei care "nu gresesc niciodata".. cei care s-au nascut cu dreptatea in mana.. Care nu reusesc nicicum sa-si asume cand gresesc.. defapt ei vor .. dar atata se zvarcolesc incercand sa-si recunoasca gresala incat.. ajung la concluzia ca totul e din vina altuia..
Sunt cei care in relatiile lor sunt cei mai curati.. cei mai onesti.. cei care sunt neatinsi de egoism si rautate.. dar cum prind ocazia sunt ca niste hiene care musca din orice.. Citez  "vanatorul ala care tinteste in toate partile si cum pica ceva se uita in stanga si in dreapta, vede ca nu-l urmareste nimeni si molfaie prada pe ascuns"... 
Ma intreb, oamenii astia cum se simt? Cum se vad ei? Sau nici macar nu se uita la ei de teama ca nu se vor recunoaste? Oare o persoana ipocrita va recunoaste vreodata ca e ipocrita? Oare el/ea stie ca este ipocrit/a, dar nu vrea sa recunoasca? Atunci e din nou ipocrit/a.. invartindu-se in cerc la infinit.. intr-un cerc vicios.. 
Da, omul e supus greselii.. Da, toti gresim.. Sunt convinsa ca daca fiecare dintre noi se intoarce macar pentru 30 de secunde sa priveasca inspre el, cat de obiectiv posibil, trebuie sa recunoasca ca a apelat cel putin o data, chiar si involuntar la acest gen de comportament.
Criticam ceea ce apare la televizor, desi facem audienta nuditatii, nu suportam non-valoarea, desi am adus-o la rang de arta.. Citim ziare si publicatii de cancan.. (eu daca nu citesc genul asta de scrieri culturale si o mai si spun, sunt un fel de zombi si culmea am fost de-a dreptul stupefiata sa aud ca pentru unele mai trebuie sa si platesti ca sa afli "stirea-bomba")...Stam in chirie, dar pe sosele avem cele mai luxoase masini..Nu suportam manelistii, dar boxele urla de atata "of" si "fara numar".. Vrem fete cuminti, dar le cautam in cluburi, sub sablonul "pitzi"..sau fete de bani gata..
Si totusi inca mai vreau sa cred ca nu toti/toate sunt asa.. Ca mai exista exceptii.. Ca mai exista o urma mica, stearsa de moralitate..
Toti ne dam cu caramida in piept ca ne pasa de cei din jur.. ca le suntem alaturi, dar defapt ne pasa doar de interesele proprii fara sa ne gandim ca tot acest egoism, egocentrism si snobism duce intr-o singura directie.. sa pierzi tot ceea ce ai.
Am fost crescuta intr-un anumit fel, crezand ca adevarul este una dintre cel mai importante valori umane si ca minciuna este cea care dezbina totul.. Si totusi exista momente in care adevarul face mai mult rau decat o minciuna si exista situatii in care lipsa sinceritatii ii ajuta pe oameni in loc de a-i rani..
Atunci cand ii mintim pe cei din jurul nostru, ca suntem total altceva decat suntem in realitate, cand batjocorim sentimentele celor care s-au apropiat de inima noastra crezand ca si dincolo bate o inima... atunci niciun adevar nu poate repara nimic.. ipocrizia e deja cu "vechime".. E deja la stadiul de profesie as spune...
Cel mai trist lucru e ca  acesti "adepti" se inmultesc.. Toti cer sa fii sincer cu ei, toti vor adevarul spus in fata... Iar in momentul in care o faci, i-ai "ranit" pe viata.. Se dau mai ofensati si mai loviti ca niciodata.. (Asta a fost una dintre lectiile cele mai dureroase pe care le-am primit.. sa renunt la a mai spune adevarul, sau daca o fac sa o fac cat de subtil posibil, cat de diplomat si cat se poate de slefuit).
Pentru ca nu oricine suporta adevarul! E mai simplu sa fii ipocrit.